Literature
Nimic
Într-un vis al fericirii supreme, am crezut
că pot îmbrățișa lumea-n întregu-i cuprins.
...dar visul a ars, s-a stins, și-a rămas doar cenușă;
din fericire, o amintire, în griuri fade.
Nu mai e nimic, doar o tăcere moartă-
un gol căscat în cea din urmă noapte.
Și-n acest nimic, e prea mult... prea mult... prea mult...
Nimic nu mai cred, nimic nu mai simt
acum, când iarna pare-a cădea duminică.
Larg deschise, brațele fricii făr nume mă cuprind
și acum, întretăiată în nimicuri gri, domnește-absolută.
Tu iubește-m